COVID-19. Bulgaria se întoarce la noi măsuri de protecție din cauza creșterii numărului de infecții cu noul coronavirus

COVID-19. Bulgaria se întoarce la noi măsuri de protecție din cauza creșterii numărului de infecții cu noul coronavirus
Bulgaria revine la noi măsuri de protecție / Foto: Pixabay
Publicat: 22/06/2020, 17:36

Bulgaria a decis luni ca populația ei să poarte din nou, obligatoriu, măşti de protecţie în toate spaţiile publice închise, după ce țara vecină a înregistrat cea mai mare creştere săptămânală a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Decretul, emis de ministrul Sănătăţii, Kiril Ananiev, a fost semnat la 10 zile după decizia aceluiaşi oficial bulgar ca purtarea măştilor sanitare în spaţii închise să devină „recomandată” dar nu obligatorie, cu excepţia transportului public, în farmacii şi în unităţile medicale, scrie Agerpres.

Este obligatorie şi respectarea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri

„Singurul scop al acestei decizii este acela de a apăra sănătatea şi viaţa cetăţenilor bulgari”, a declarat ministrul Ananiev, adăugând că rezidenţii din Bulgaria trebuie să poarte măşti sanitare în magazine, la evenimente sportive, în cinematografe şi teatre.

De asemenea, este obligatorie şi respectarea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri între persoane.

Kiril Ananiev a mai anunţat că până la 1.000 de fani vor fi autorizaţi să asiste pe stadioane la meciurile din campionatul de fotbal al Bulgariei.

Bulgaria, o ţară cu o populaţie de aproape 7 milioane de locuitori, şi-a redeschis restaurantele şi cafenelele, după ce recomandările de izolare au fost ridicate pentru cele mai multe stabilimente.

Peste 60o de cazuri noi de COVID, cea mai mare creştere a numărului săptămânal de infectări

Săptămâna trecută, Bulgaria a înregistrat 606 cazuri noi de COVID-19, cea mai mare creştere a numărului săptămânal de infectări cu noul coronavirus. Totalul cazurilor raportate a ajuns în această ţară la 3.905, iar cel al deceselor la 199.

Bulgaria a decretat stare de urgenţă epidemiologică pentru o lună în data de 13 mai, care a înlocuit precedenta stare de urgenţă, permiţând Ministerului Sănătăţii să extindă restricţiile implementate împotriva noului coronavirus.

Raed Arafat i-a avertizat pe românii care și-au programat o vacanță în Bulgaria

Șeful DSU Raed Arafat i-a avertizat pe românii care și-au programat o vacanță în Bulgaria, asupra faptului că ar putea sta în izolare la întoarcere, dacă numărul cazurilor de Covid-19 din țara vecină continuă să crească alarmant. Deși Bulgaria se află pe lista destinațiilor în care românii pot călători fără restricții, decizie luată în urma celui de-al treila pachet de relaxare de pe 15 iunie, secretarul general atrage atenția asupra faptul că situația s-ar putea schimba.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Când intră alocațiile pe card în luna decembrie 2024: Suma de bani pe care copiii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Ciclonul Pauline lovește România cu forța unui uragan. Vânturi turbate, ninsori abundente 
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Cum s-a produs accidentul care i-a curmat viața balerinului Vladimir Shklyarov: „Este imposibil de înțeles”
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?